În timp ce liberalul Alin Tișe a început campania electorală lăudându-se în toată presa prietenoasă cu realizările sale, zeci de locuitorii din satul Gădălin stau ”sechestrați” în propriile curți de inginerii plătiți din bani publici care proiectează drumuri cel mai probabil din birourile lor răcoroase și moderne realizând adevărate anomalii urbanistice, care în loc să îmbunătățească viața oamenilor le-o îngreunează.
În Gădălin, Consiliu județean a decis să modernizeze drumul județean DJ 161 care străbate localitatea și a început lucrarea cu stângul turnând şanţuri supraînălţate pentru preluarea apei pluviale. Din cauza diferenței mari de nivel mai mulți localnici s-au trezit peste noapte că nu mai pot intra în propriile curți cu nici un vehicul, chiar și accesul pietonal fiind serios îngreunat. (fotografiile atașate articolului sunt edificatoare).
”Și-au bătut joc de noi, inginerii ăia cred că au proiectat din birou, altfel nu-mi explic cum au putut gândi așa ceva, un lucru atâta de prost n-am mai văzut. Am pregătit actele mergem în instanță” ne-a declarat domnul Ioan, un localnic de vârsta a treia care locuiește pe strada principală în Gădălin.
”Așteptăm de atât vreme să ne modernizeze drumul și acum vin și-și bat joc de noi, a câștigat ceva firmă din Focșani din câte știu, eu zic ca inginerii n-au fost să vadă ce soluție se poate găsi în teren, au stat la calculator și au proiectat. Acuma noi ce să facem, eu îmi parchez mașina la vecinu” peste drum, nu mai am cum să intru cu ea în curte. Mi-au îngrădit un drept constituțional și îs pregătit să-mi cer dreptatea, nu lăsăm lucrurile așa.” a continuat bătrânul.
Oamenii așteaptă acum să se găsească o soluție la problema lor întrucât activitatea lor zilnică le este îngreunată, mulți sunt agricultori, cresc animale și nu pot să-și desfășoare munca din cauza șanțului construit fără nici o logică.
Locuitorii din Gădălin afectați așteaptă ajutorul Primăriei Jucu care ar putea interveni ca mediator în conflictul dintre localnici și Consiliu județean și ar putea face presiuni la nivel județean pentru schimbarea soluției tehnice actuale și găsirea unei alternative care să le fie favorabilă tuturor.





Consecinta angajarilor facute fara concurs de catre politrucii vremelnici care se pare ca sunt vesnici.
Cam asa am patit si noi cu echipa de dinainte care bagau canalizarea. Aveam un podet mai zdravan care nu l-au putut sparge asa ca l-au scos si cand au terminat l-au pus inapoi, dar cum era teava de scurgere sub ea a ajuns mai sus, asa de sus ca nu mai puteam sa ies din curte cu masina normala (noroc ca am si o masina de teren cu care puteam sa ies).
Am vorbit de vreo 4 ori cu inginerul de lungul la 4-6 saptamani, intotdeauna zicea ca vine a doua zi, dar pana la urma am aflat ca de aia nu a venit ca cica nu au masina cu care sa o duca de acolo, sau ca nu au unde, si ca dupa ei vine echipa care face santurile si ca e treaba lor sa scape de ea.
La un final tata le-a convis cumva si au scos-o (mai trebuia sa si duc masina la verificare in 2 saptamani).
Luna viitoare trebuie sa duc si celalta masina la verificare, deci va trebui s-o parchez si eu peste drum ca podetele vecinilor din stanga le-au scos deja, urmeaza a noastra.
No bine, măh – dar alea-s…CASE ???…
Dar ce sint ? Scuze de îndrăzneala domnule bogătaș (Boier), da sint case in care stau oameni bătrâni care au făcut ceva in viața lor ca tu sa poți întreba :”da alea sint case?”să-ți fie Rușine !!!
PNL are soluții, PNL e curajos, PNL e brav, PNL e viteaz, PNL e gata să guverneze.
Nu e de mirare construcția rigolelor…. Actuala echipa de lucru e dirijata de un smecher cu Audi (negru) care vine și le pasează frumos muncitorilor câte-o bere, direct prin geamu mașinii…. Ca e cald afara, numa’ deaia . Sa nu mai vorbim de nisipul turnat „de ochii lumii” în gropile uriașe de la Vama și din zona Pripon….. Un nisip / pietriș pe care îl matura o singura ploaie….. Fac naveta zilnic din Gadalin la Cluj, și fac 15 de min de acasă pana la vama(3,4 km) …. Și 25 de min de la vama pana la Cluj (20 de km) …. Dar no, sa nu cumva sa te plângi ca te ia lumea în ochi rai