Pe adresa redacției am primit ieri câteva fotografii revoltătoare cu călătorii cursei Cluj-Napoca – Jucu de la ora 19:30, din care se poate observa condițiile de neacceptat în care se circulă. În plină pandemie, când în țară se înregistrează în fiecare zi un nou record de persoane infectate cu COVID-19, călătorii sunt înghesuiți în microbuzele operatorului de transport fără să se respecte reguli elementare prevăzute în ORDIN nr. 984/829/2020 valabil pentru perioada stării de alertă, precum obligativitatea purtării măștii pe durata transportului și transportarea persoanelor în limita locurilor pe scaun în cazul microbuzelor.
Oamenii se plâng că din cauza numărului mare de pasageri sunt nevoiți să-și dea jos masca ca să poată respira.
Întrucât situația actuală impune respectarea cu strictețe a măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus, vom trimite spre înștiințare un email cu fotografiile primite la redacție către conducerea operatorului de transport, dar și către secretariatul Primăriei Jucu.
Facem un apel la președintele Comitetului local pentru situații de urgență Valentin Dorel Pojar să ia măsurile care se impun pentru a reduce riscurile apariției unui focar de COVID-19 în comuna noastră.
Mulțumim celor care nu ezită să ne scrie cu privire la problemele pe care le regăsesc în comunitatea noastră. Dacă și dumneavoastră ați sesizat nereguli privind respectarea măsurilor privind prevenirea infectării cu noul virus chinezesc, vă rugăm să ne scrieți pe adresa noastră de email ziardejucu@gmail.com sau să ne contactați pe Facebook.
Mai jos aveți lista cu reguli care trebuiesc respectate în ce privește transportul în perioada stării de alertă:
1.La urcarea în vehicul vor fi montate dozatoare cu soluții dezinfectante. Se va efectua obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport înainte de plecarea în cursă. Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă.
2. Conducătorul auto va fi dotat cu mască de protecție.
3. Purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul vehiculelor de transport pasageri, precum și pe toată durata călătoriei.
4. Spațiul conducătorului auto va fi izolat sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială.
5. Conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasageri, persoane adiacente parcursului etc.).
6. La îmbarcare/debarcare, pasagerii vor respecta o distanță de siguranță minimă unul față de celălalt.
7. Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din față, iar coborârea pe cealaltă/celelalte ușă/uși.
8. Pentru microbuze este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.



Pingback: Caz incredibil la Jucu! Și ne mai mirăm că avem o creștere explozivă a numărului cazurilor de coronavirus! | Foaia Transilvana